a fost odata... [1]

… totul începe cu "a fost odată"…mereu!

… acum ceva zeci de ani, 2 fete se năşteau. una toamna, cealaltă iarna. când cea născută toamna împlini 2 luni cealaltă deschidea şi ea ochii spre o lume ce urma să o cunoască.

… aşa începu totul. Cele două fete porneau pe cărarea vieţii. Începuseră să cunoască, să observe, să înveţe ce şi cum e cu viaţa asta.

S’au împrietenit… erau mai ceva ca două surori. Câteodată puteai crede că ele pot comunica chiar şi telepatic. Distanţa fízică dintre ele, deşi era mare era de nesimţit. Totul era armonie. Când se vedeau total era perfect.. până şi monotonia fugea… Vorbeau, “hoinăreau”, râdeau (ajungeau să se simtă aşa de bine incât râdeau chiar din orice, să nu uităm ora de râs, seara târziu, datorată unui “fâs” al unei sticle de suc fără acid). Dacă exista perfecţiune aceea era.

…la un moment dat, lucrurile au început să se schimbe.. au ajuns la o altă vârstă; au trecut prin multe şi au început să se îndepărteze… a început “aruncatul mâţei moarte” dintr’o parte`ntr`alta (a “balenei” chiar, după cum una din ele spunea). una din ele, aflată pe “tratament cu substanţe halucinogene” a ieşit victorioasă; tot ea rămânând supărata, tot ea acuzând; tot ea făcând băşcălie. Chiar victorioasă? mă’ntreb…

…probabil că nici una din ele nu a înţeles că viaţa e aşa de scurtă şi că merită fructificată... că ceva ce aducea bucurie si buna-dispozitie nu trebuia îndepărtat.

Probabil ne’ntrebăm acum ce s’a’ntâmplat cu cele două fete? Nici în ziua de azi nu şi’au vorbit, iar ziua de mâine e deja pierdută pentru ele; păreri de rău şi regrete? Probabil… mult prea târziu… ce e frumos la un moment dat piere, din neglijenţă şi lipsă de comunicare… 2 fete unite mereu, certate niciodată aproape, acum pe drumul lor ce s’a bifurcat în două cărări paralele.