1: Am alergat odata cu timpu`...: noiembrie 2008
javascript:void(0)

joi, 27 noiembrie 2008

natangu`

se trezeste intr`o dimineata de toamna tarzie. mahmur si mohorat arunca o privire pe fereastra. simte nostalgie; ceva se intampla. suna telefonul. "ai ceva sa imi spui?"[...] priveste in jur cu o privire tampa. detesta si nu stie ce anume il face sa simta asta. in viata, a riscat mult si va continua sa o faca. pretul platit nu a meritat aproape niciodata. acum? deja a acceptat provocarea iar conform calculelor sale va merita. Brusc il izbeste o veselie cretina, un zambet ce nu`i apartine. dupa nu mult timp priveste in sufletul sau si zambeste. "mai bine pierd tot decat sa traiesc fara risc, fara complicatii..."
In nemernicia sa, stie ca a fost prea bun cu cine merita prea putin, mult prea rau cu cine nu avea nici o vina. stie ca a osandit dar si ca a fost osandit. a fost jucat. s`a lasat jucat. zambeste. ii place. detesta. surade. canta. cat de jos este abisul? cat de mare este cerul? cat de intunecata este noaptea? care este minimul de minciuni spus de un om intr`o viata?
cazut in abis apuca sa se ridice. incet. greoi. dar o face. va ajunge in varf tocmai pentru ca tinteste sus...

miercuri, 5 noiembrie 2008

MomentS (by a friend)

- precizez ca scriitura ce urmeaza nu`mi apartine; asa ca multumesc autorului

MomentS


E ca atunci cand savurezi o tigara , tragand nicotina, gudronul si monoxizii in piept si nu`ti pasa. e ca o tigara.

E ca atunci cand rememorezi o aroma si o pastrezi cat vrei.

E ca atunci cand gusti si iti mai doresti.

interes. placere. experienta. etapa. proces. evolutie. continuare.

Niciodata nu stii ce te asteapta; fiecare clipa este o surpriza.

E ca intr-o scena in care regizorul lipseste iar actorii isi construiesc replici bazate pe ceea ce cred, pe ceea ce simt; pe ceea ce traiesc…

E ca intr-un labirint, nu stii cand incepe si cand se termina. Nu iti dai seama cand a inceput si ce urmeaza.

Nu stii daca accelerezi sau stai pe loc; daca chiar vrei sa pleci undeva sau doar iti surade ideea de plecare,…

Totul se deruleaza ca pasii unui dans, insa niciodata nu vei sti care va fi melodia. Nu vei sti care va fi urmatoarea, pur si simplu te surprinde, iti identifica starea si te prinde pe val… cat de mult iti place sa fii surprins! Nu stii daca plutesti pe val sau daca valul se misca in functie de pasii tai.

Niciodata nu stii cum reactioneaza: daca se supara, daca rade, daca se enerveaza, daca doar surade sau daca este doar indiferenta atunci cand: incurci furculita, scapi sarea, uiti robinetul pe apa rece, nu pui uleiul la loc, nu strangi hainele, muti tastatura, nu te speli pe maini dupa ce tragi apa, cand uiti sa o trezesti dimineata, sa o invelesti, uiti ce zici si te contrazici singur, uiti sa fii un bun “reminder”. Nu stii daca gluma ta e una buna, sau una proasta -> astepti reactii. Pur si simplu uiti ce ai promis ca vei face dimineata, te impiedici de cablu, stai la cumparaturi mult mai mult decat ai estimat; niciodata nu esti gata la timp, vorbesti prea mult despre mancare, sex sau obsesii…, daca consumi hartia si nu pui alta in loc, daca zici de 3 zile ca duci gunoiul si uiti, daca gresesti, daca minti, daca razi, daca esti sincer, daca esti trist…

Niciodata nu stii cum va fi. Vei afla in momentul respectiv. Daca nu stii sa te bucuri de toate astea afla ca ai pierdut CLIPE din viata ta ce nu se mai repeta. DA, asa e… am invatat sa pretuiesc clipa, caci ea nu se intoarce, chiar daca ai impresia ca se repeta. Gresit!! Doar seamana, dar nu e aceeasi… asa ca fiecare isi alege in viata melodia, parfumul, felul de mancare, culoarea, pe care le doreste. Si daca nu realizeaza ceea ce isi doreste, atunci sa lase la voia intamplarii, sa traiasca clipa cat mai bine poate. S`ar putea sa ii placa de 10 ori mai mult decat daca si ar fi ales el…

Urca`te in tren… s`ar putea sa iti placa atat de mult cu cine calatoresti incat sa nu iti mai pese daca ajungi sau nu la destinatie; caci in final nu destinatia este cea care conteaza ci drumul, calatoria spre acea locatie.


marți, 4 noiembrie 2008

MomentE

Seara.. Film cu dracul. Discutii, critici, admiratii…

impulsul, curiozitatea, destinul, drumul, trecutul, muzica, sunetul, marea, visul, toate se imbina. Cararile a doi tineri sa incruciseaza. Multe in comun, multe ce difera. El, prins intr-o poveste din trecut, ea pur si simplu in cautare de distractii, dar si in cautarea unor stari de vid. Discutii, apoi legatura se pierde pe drum. Trece timp, se vad, povestesc, rad, zambesc, se intrerup, de parca timpul le-ar fi limitat de ceva inca necunoscut. Se infiripa un fel de idila, mai ciudata. Trecutul apare, atacand prezentul. El hotaraste sa ramana agatat de trecut, sa renunte la prezent, la entuziasm, la nebunie, la “incredibil, dar adevarat”. Mai are insa timp de asteptat. In acest timp cei doi continua totusi sa se vada pentru a profita de acel ceva special. El incepe sa aiba dubii in ceea ce privea corectitudinea fata de celelalte doua persoane de pe tricicleta; se gandeste la un posibil dezastru. Nu mai stie ce vrea, cum vrea, daca mai vrea ceva. Atunci ea ii spune “Let`s go to the seaside. Just the two of us. Just a moment for us, and that`ll be ,all. At the seaside… there it should have begun, there it will end”. El, confuz, refuza, mintea`i fuge`ntr`o mie de parti. Poate ar vrea, dar in final nu o va face. Atunci ea, porneste un joc dubios, care poate oferi intensitate sau despartire timpurie “Then, we shall see eachother when we`ll go to the seaside, before you`ll go away. Until that moment, we shall not speak, we shall not meet…” Inceputul finalului abia initiatei idile. Din orgoliu, incapatanare sau altele in genul, cei doi ajung la acest accord dubios. Ea continua “If you won`t come this year, you can look for me sometime in the future, I`m feeling that we`ll meet again”. Atunci el ii sopteste “ I said, I say, you`ll miss me, you miss me… you`ll be missing my voice, my bites, my skin, my stupid stories, my everything…” Metrou. Peron. Sarut. El se retrage fara a mai privi inapoi. Timp mult a trecut. Au ramas amintiri multe, senzatii dubioase, goluri in stomac si cartela lui de metrou mazgalita de ea in ultimele minute petrecute impreuna (“pentru tot ce a fost. pentru tot ce ar fi trebuit sa fie. pentru tot ce va fi”)

Timp a trecut… Gandindu`se la acele momente pe chipruile lor se imprima un zambet larg (pana si ochii le zambeau, tari actorii…) s`au revazut? Poate in alt film. Ocolind un dezastru, o despartire mai tarzie s`au indepartat. Regreta acel timp ce`l mai puteau avea? Senzatii ciudate, un soi de nostalgie, un mare gol in stomac in ziua in care ar fi urmat deja stiuta despartire.

Interesant cum unul credea in destin iar celalat fugea. Fugea de frica, poate, sau poate pentru a nu rani. Dubios e ca ne`am asteptat la alt final. Well, happy`end`urile nu`s pentru toate filmele. “they just smoked a bad weed.”

~THE END~

duminică, 2 noiembrie 2008

dubios^

... ai devenit viciu. unii au nevoie de vicii, unii au nevoie de tine. cum si cand vor scapa de dependenta? cand drogul nu va mai fi accesibil; sau poate cand va ramane partial accesibil, ceea ce inseamna ca treptat va disparea necesitatea de a fi consumat...

"pentru tot ce a fost.
pentru tot ce ar fi trebuit sa fie.
pentru tot ce va fi."